PICTURA E REGINA ARTELOR

 

-Arina Gheorghita esti unul dintre pictorii tineri care a facut din grafica de carte si ilustratia de carte o profesie. De unde pasiunea pentru acest domeniu?

 

-E destul de bizar ca am optat inca din liceu pentru grafica avind in vedere ca sint fiica de pictori. Dar am avut sansa unor profesori extraordinari in liceu. Pasiunea pentru grafica mi-a inoculat-o profesoara mea cea mai draga, Maria Sirbu. Ei ii datorez tot ce stiu despre meseria de grafician, cu tot ce presupune ea: acuratete, manualitate, fantezie, echilibru si bun gust rafinat, calitati pe care dinsa le-a dublat cu o mare modestie si cu o tehnica pedagogica impecabila.

 

-Ai terminat sectia de grafica a Academiei “Ioan Andreescu”. Cum este tratata aceasta specialitate in invatamintul superior romanesc?

 

-La academie se merge pe cu totul alte coordonate…din pacate, domeniul graficii e redus la gravura si tehnicile gravurii care se studiaza ce-i drept 6 ani. Dar pe linga gravura abia mai au loc sa respire si celelalte genuri: afisul, grafica de carte si chiar grafica publicitara.

 

-In acest context cum te-ai perfectionat?

 

-Ca autodidacta. A ilustra carti e o dorinta rasarita din copilarie. Mama mea care este si scriitoare si tatal meu care este un mare iubitor de literatura m-au crescut in cultul cartii illustrate. Biblioteca copilariei mele, cu acele carti brosate illustrate exceptional de graficieni romani sau straini, e intacta si o pastrez cu religiozitate. La ea ma raportez stilistic. In fond ,daca exista pasiune nu trebuie sa faci cine stie ce cursuri, e destul daca deschizi ochii si inveti de la maestri.

 

 

 

 

-Concret de la cine ai invatat?

 

-Profesorii mei (nevazuti, necunoscuti) au fost pur si simplu graficienii mei preferati:

Done Stan, Silviu Baias, Val Munteanu, Livia Rusz si multi altii. Scoala de grafica de carte romaneasca e de o mare valoare si poate sa stea cu mindrie alaturi de cele trei mari scoli acreditate pe plan mondial: cea rusa, cea germana si cea cehoslovaca.

O slabiciune aparte o am pentru Done Stan de care ma simt foarte apropiata afectiv. Mi-am dorit intotdeauna sa-l cunosc si poate se va intimpla si asta intr-o buna zi.

 

-Stiu ca lucrezi la o editura. Esti conditionata de programul editorial sau poti sa te manifesti liber?

 

-Buna intrebare. Ca sa-mi exercit libertate absoluta de creatie ar trebui sa fiu o persoana foarte bogata. Sigur, daca as avea capital, as tipari exclusiv cartile pe care mi-ar placea sa le ilustrez. Dar a te descurca onorabil cu orice subiect face parte din meserie. Eu am avut sansa de a lucra cu editura Cartimpex unde lucrurile stau cu mult mai bine decit in alte parti: se lucreaza cu hirtie buna, cu coperti lucioase, infoliate, numarul planselor nu e limitat si repertoriul e plin de fantezie. Eu coordonez aici doua colectii pentru copii: Prislea si Povestile Popoarelor. Visul meu  e sa extind repertoriul incluzind o serie pentru adolescenti (eventual romane de  capa si spada) si de asemenea sa putem tipari editii din ce in ce mai luxoase si anume carti brosate cu enorm de multe planse color  asa cum publica pe vremuri editura Ion Creanga.

 

-Ce se cere pe piata acum?  Cum se rezolva, care e raportul

cerere-oferta dincolo de aspectul financiar?

 

-E cumplit de greu sa faci carte de mare tinuta si sa fii rentabil. Cartile de tinuta pe care le visez sint exorbitante ca pret. Oamenii nu-si pot permite totdeauna cartile pe care le iubesc. Dar un parinte face orice pentru copilul sau si in final opteaza pentru o carte de calitate chiar daca e mai scumpa. Problema e alta. Generatia de copii si adolescenti careia ne adresam  s-a schimbat.

Sint copii foarte inteligenti si spontani, crecuti intre calculatoare

 ( cu o mare mobilitate in gindire) care insa au adus o mare pierdere de fantezie. In fond lucram pentru generatia pro (ne place sau nu) si trebuie sa –i vedem si sa-i acceptam asa cum sint, mai practici, mai emanciapti. E o generatia care citeste putin (prefera televizorul sau benzile desenate) si pe care trebuie s-o faci sa vina spre carte.

 

-Pina acum am vorbit numai despre carte de copii. Lucrezi si pentru adulti?

 

-Bineinteles. Doar ca literatura pentru adulti imi solicita prea putin aptitudinile. Adultul e interesat de text si adesea prestatia mea se rezuma la coperta. Am facut si fac coperta pentru carte de poezie, roman, eseu, carte tehnica etc dar prefer sa lucrez pentru copii pentru ca ma lasa mai mult sa visez si sa creez. Imi retraiesc copilaria cu fiecare carte ilustrata pentru ei.

 

-Grafica de carte se rezuma in acceptia comuna la coperta, in detrimentul ilustratiilor interioare. Ilustratiile ajuta cartii sau nu?

 

-Bineinteles. O coperta bomba asigura vinzarea cartii dar placerea lecturii doar interiorul ti-o poate da. Ilustratia e sufletul textului, e cea care il anima si il invioreaza, e mometul de respiro si de meditatie de care un adevarat iubitor de carte nu se poate priva. Mai mult, uneori ilustratia e argumentul suprem pentru cumpararea cartii. Cine intelege asta e un bun editor.

Cel mai mult pierd cei care se zgircesc.

 

-Este graficianul concurenta neloiala a autorului textului?

 

-Nu. Sint doua domenii aparte.., daca traiesc impreuna si se sustin reciproc e bine dar pot trai si independent. Am vazut texte mediocre illustrate genial dar si ilustrari proaste ale unor carti foarte valoroase.

 

-Cum ramine cu pictura? O vei sacrifica in favoarea cartii?

 

-Niciodata!  Pictura e prima mea dragoste, e regina artelor.

 Grafica de carte e o meserie pasionanta dar voi depinde vesnic de comenzi, de bani, de piata sau de vointa editorului. In pictura nu sint decit eu si pot stapini totul. E colosala senzatia de liberate absoluta in care nimeni si nimic nu te poate constringe si pe care numai pictura mi-o poate da.

 

Ioan Pavel Azap 1998