Stimat auditoriu,

 

Iata-ne fata in fata: eu si dumneavoastra .

Fara sa ne fi cunoscut in prealabil nici macar din auzite.

Treaba mea e sa  ma prezint fara sa va plicitsesc ceea ce nu e usor. Sint milioane de lucruri de spus despre  arta si artisti  iar eu trebuie sa rezum in citeva minute suculentza incredibila a acestei vieti  de o rara spectaculozitate.

Din acest motiv am renuntat astazi la oficiile criticii. Cu tot respectul pentru aceasta profesiune am ajuns in timp la concluzia ca in Romania vernisajele seamana perfect cu niste parastase: lume in picioare, obosita sau amortita nevoita sa auda tiradele interminabile ale unui grup care nu prea are de a face cu pictura alcatuit de regula dintrun viceprimar, un preot, un curator de muzeu si critic care isi da doctoratul in direct.

Iar la final, publicul epuizat nu afla nimic din ceea ce ar vrea sa stie daca l-ar intilni pe artist la o cafea intr-o zi oarecare.

Cred ca mai presus de orice dizertatie despre “sinergia eului transcendental” oamenii vor sa stie alte lucruri despre pictor:

Cum a copilarit?

De unde a invatat meserie?

Cum gindeste el lumea asta in care facem cu totii figuratie?

Picteaza zilnic?

 In cit timp termina un tablou? Si cum?

 Lucreaza la mai multe deodata?

Cum incepe? Cit si cum vinde?

Ce crede despre colegii lui de breasla?

Pretul unui tablou se calculeaza dupa dimensiune sau dupa tehnica?

De ce si-a taiat Van Gogh o ureche?

 Intentioneaza si el sa isi taie ceva?

In sfirsit, cred ca intrebarile “de cafea” apropie mai mult omul de arta decit analiza stricta a operei. Numai raspunzind la intrebarile de cafea simt ca mesajul meu ajunge la dumneavostra.

Asadar una cite una.

 

M-am nascut intr-o familie de pictori. Cum e? E palpitant si obositor.

Artistii sint indolenti, incomozi si orgoliosi, slabi gospodari si  cu un ego imens care te stoarce de vlaga.

Insa sint inteligenti si hipersensibili, creativi si inventivi, cu un acut simt al observatiei. Cu siguranta nu te vei plicitisi niciodata, au intotdeauna ceva interesant de spus sau de facut.

Intr-o familie de artisti toti vor sa picteze si nimeni nu vrea sa fac supa sau sa completeze o cerere. Fiecare  se lasa pe celalalt.

Insa seara la cina se discuta carti si albume, filme si alte cele presarate din belsug cu birfe de breasla.

Vara, practic n-ai mama n-ai tata . Trebuie sa storci acestui anotimp scurt notatie directa dupa natura, asa numitul “plein air”. Asa ca iti iei mapa si o tulesti pe cimpuri. Faci tehnici usoare pe care apoi cind vine sezonul uricios de iarna le transpui pe pinza in racoarea atelierului.

Despre scoala n-am sa va vorbesc mult pentru ca nu mi-a placut in mod deosebit.

Academia de Arte pe care am absolvit-o era mult prea deschisa democratic tuturor : de la doct la incult toata lumea ia 10 ceea ce dupa mine inseamna o criza profunda .

Adevarata meserie am invatat-o de la parinti si de la maestri.

Din albume adica: vrei sa stii despre desen, uita-te la  Degas, vrei culoare ia-l pe Matisse, vrei forma, acolo stau Picasso si Braque la indemina oricui vrea sa invete. Totul trebuie asezonat din belsug cu lecturi diverse . Nu doar de specialitate ; altminteri vei fi un “batut in cap”.

Dupa facultate se numara bobocii. Aici si acum se face diferenta intre cei care au avut vocatie si au iubit pictura si cei care s-au ascuns de armata in spatele sevaletului. Intre vinatorii de burse si cei obsedati de meseria lor.

Multi cedeaza chiar daca au talent nesuportind fluctuatiile venitului incert de liber profesionisti. Ii omoara idea de a nu putea conta pe un salariu.

Intra in invatamint sau in agentii de publicitate, unde crede fiecare ca-i va fi bine.

 

Intre cei ramasi pe baricadele artei fara nici un alt sprijin decit propriul talent dublat de incapatinare lupta e acerba. Pictori sint din ce in ce mai multi: Clujul are in jur de 800 de artisti profesionisti iar Bucurestiul are cam 8000. Audienta e insa tot mai slaba.

Asta din mai multe cauze: iubitorii nu mai au bani, iar cei cu bani nu mai iubesc arta. Rafinatii cunoscatori, ceea ce numesc eu cu drag “veche garda” sint deja virstnici si copii le mostenesc adesea doar colectiile nu si pasiunea cu care au intocmit-o.

Pentru mine toate acestea nu conteaza. Din pictura nu se va imbogati nimeni niciodata fie ca o produce fie ca o vinde.

Arta e o aventura personala si daca te lansezi in ea trebuie sa stii foarte bine la ce sa te astepti.

Dupa facultate am lucrat in fel si chip: la alb si la negru, bine sau prost platita, am experimentat diverse posturi . Insa am pictat tot acest timp. Asta a fost constanta vietii mele. Totusi au trebui sa treaca citiva ani pina la “cucerirea independentei”.

Acum traiesc numai din pictura si nu as schimba viata  pe care o am cu nici o viata din lume.

Am linga mine un om rar care imi intelege si imi implineste destinul. Vorbesc de sotul meu si sa nu credeti ca el e  raspunzator doar pentru fericirea personala. Arta se hraneste din sentiment nu doar din mestesug si in aceste conditii resorturile sufletesti ale picturii devin foarte importante.

 De doi ani m-am stabilit la Bucuresti dintr-un amestec de curiozitate si dorinta de a ma cali. Curiozitatea mi s-a potolit iar de calit m-am calit “intr-un an cit altii in zece”.

Totusi valorile cu care am fost obisnuita, blindetea locurilor si subtirimea culturala binecunoscuta a Ardealului au un cuvint greu de spus in picture mea.

Deocamdata ma confront cu publicul in diverse locuri.

Astazi, publicul sinteti dumneavoastra. Nu stiu daca am procedat correct, poate ca o analiza profesionista ar fi fost mai potrivita dar totdeauna am crezut ca pictura fiind o arta vizuala trebuie sa vorbeasca de la sine. Nu are nevoie de multe cuvinte.

 

Eu am adus aici amintirile mele din viata miraculoasa pe care o traiesc alaturi de sotul meu de doi ani de zile.

Aici sint vacantele noastre la munte si la mare, buchetele pe care l-e-am rapit cimpurilor, zilele obisnuite, pervazul nostru luminat.

Daca felul in care le-am pictat va va emotiona, scopul meu a fost atins. Iar daca nu va va emotiona, nici un critic nu ma va putea ajuta in privinta asta.

 

 

Va multumesc pentru prezenta si  acum doresc sa va destindeti si sa va inveseliti pentru ca arta e o sarbatoare!