Stimat auditoriu,

 

Ma bucur foarte tare ca am ocazia sa va vorbesc.

Artistii vorbesc rar si de regula stingaci, fie din cauza timiditatii lor inascute fie pentru ca au o meserie taciturna.

Dar asta nu inseamna ca nu au lucruri interesante de spus.

Dimpotriva, firea lor freamata de viata si dinamica gindirii lor e uriasa.

Din pacate, aceste lucruri ajung rareori la public, tocmai din cauza ca vernisajele au ajuns formale ca depunerile de coroane.

Astazi vreau ca gindurile mele de toata ziua sa ajunga la dumneavoastra.

 

Traim o iarna splendida, plina de ninsori si troiene de vis.

Cu toate astea, copiii nu mai inalta oameni de zapada ca altadata, nu se mai dau cu sania pina le ingheata miinile pe friu iar risetele si tipetele lor de bucurie nu mai brazdeaza cerul.

De ce?

Pentru ca sint in casa, la calculator…

Ceea ce ma aduce la ceea ce voiam sa spun de la bun inceput:

ca lumea in care traim ma ingrijoreaza.

E o lume care creaza perfect tot felul de iluzii: iluzia comunicarii si bunastarii, iluzia fericirii si a progresului.

E o lume in care fericirea izvoraste mai mult din televizor decit din realitate, bunastarea a devenit o obsesie pentru care gonim ca niste bolizi iar comunicarea se subtiaza pe zi ce trece gratie felului in care

ne-am priceput sa intoarcem tehnologia impotriva noastra.

In mijlocul acestor lucruri, omul ramine singur si incordat, parca nestiind incotro s-o apuce.

 

O sa ma intrebati: dar ce legatura au toate aceastea cu pictura?

Iar eu o sa va raspund: cred ca legatura e fundamentala.

 

Pentru ca arta e unul din putinele mijloace ramase prin care omul poate sa-si conserve propria umanitate si sa isi apere energiile sufletesti de agresiunile unei lumi care si-a pierdut busola.

Dar ce probleme are pictorul in lumea descrisa mai sus?

In primul rind arta, ca orice altceva in zilele noastre tinde sa se depersonalizeze si sa se deznationalizeze.

Se picteaza la Paris ca la Tirana, la New York ca la Sofia si la Viena ca la Ulan Bator.

Scade numarul scolilor recognoscibile de pictura dar si numarul individualitatilor puternice.

Circulatia asta mondiala e categoric benefica pentru marfuri dar s-a dovedit dezastruoasa pentru arta caci a condus la o standardizare a ei.

 

Ori arta e o antimarfa si o antimoda: e contrariul a orice lucru previzibil sau impus de un sistem.

 

Asta se intimpla si din cauza presiunii pietei care cere produse inferioare, picturi superficiale de un decorativism inconsistent dar bune de asortat la mobilierul minimalist care e in voga.

O canapea de piele, un fir de bambus rasucit si un patrat mare rosu: iata la ce s-a redus idealul estetic contemporan.

Cine mai aduna valoare?

Cine mai cauta unicate?

Toate aceste motive sunt un imbold pentru mine sa o iau intr o directie opusa.

De aceea iubesc subiectul, pictura cu mesaj, gen modial pe cale de disparitie.

De  aceea incerc sa povestesc in pictura mea despre frumusetea ametitoare a vietii, care e plina de culoare, de lumina,de verdeata, de oameni care se iubesc, muncesc sau trindavesc, de carafe cu vin rubiniu, fructe si scoici, plaje peste care bate briza si dealuri cu vita  de vie.

 

Mai multe nu o sa spun despre pictura mea.

In primul rind pentru  ca asta e treaba criticii si apoi e limpede ca stiti deja destule daca sinteti aici in loc sa fiti acasa la caldurica.

Am tinut insa sa spun ca pictura mea nu e intimplatoare si ca urmaresc ca prin ea sa aduc in casele oamenilor bogatia si varietatea lumii care nu ne mai e la indemina.

De fapt cred ca asta e datoria fiecarui artist: sa restituie lumii ceea ce ii lipseste: consistenta, visarea, emotia.

E adevarat ca acum traim vremuri grele si o acuta criza morala a societatii…dar stiu ca vremurile astea vor trece si criza se va termina si din toate aceste nu va mai conta decit valoarea, frumusetea si constiinta.

Si ATUNCI , voi dori cu ardoare ca pictura mea sa fie iubita si apreciata ca fiind o pietricica din marele mozaic al culturii nationale.

 

 

Apollo, 11 ian 2008, expozitia “Umbrela”