Vernisaj Dej, galeria Frezia, 12 octombrie 2006

 

Stimat auditoriu,

 

Am chibzuit mult daca la expozitia de fata sa chem un critic sau nu.

In cele din urma am decis sa ma prezint singura.

Daca traiam vremuri echilibrate si normale chemam cu siguranta un critic pentru ca asa e normal, sa vina un profesionist sa faca ordine in valori…apoi m-am gindit ca nu traim  deloc vremuri echilibrate si normale si publicului nu i-ar strica o mina de ajutor.

In ziua de azi nu poti veni sa vorbesti doar despre pictura, cu serenitate ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic.

Pentru ca s-a intimplat, se-ntimpla.

Zilele bune ale artei s-au ispravit…nicicind artei nu i-a fost mai greu sa reziste. In fond pictura e o arta vizuala si timp de secole nu a concurat-o nimeni.

Azi e concurata acerb de imagini de proasta calitate in cantitati uriase.

Viata a devenit extrem de coroziva, violenta  si imorala.

Prin viata violenta nu inteleg inclestarea disperata din cartierele marginase. Am in vedere violenta cu care un anumit sistem inghesuie oamenii cumsecade la ei acasa.

 

Reclame agresive care nu te lasa sa urmaresti un film frumos, emisiuni care distrug tot ce ai sadit mai de pret in copii tai facindu-i sa fie cinici si lacomi, telenovele care-ti abat atentia de la drama ta facindu-te sa plingi la dramele altora, dive siliconate care te fac nefericita de felul in care arati si emisiuni cu bogati care te fac nemultumit de ceea ce ai.

 

Casa, familia, viata,visele, toate acestea sint sub controlul abil al unei forte greu de definit si imposibil de acuzat tocmai pentru ca e parsiva si nu realizezi cind vine si de unde vine punind stapinire pe toata fiinta ta.

 

Veti spune: bun, si ce legatura au toate acestea cu arta?

 

Au.

Pentru ca undeva, arta are un loc pe axa acestei lumi salbatice, in care, la un capat, batrinii se sinucid pentru ca sint bolnavi iar la celalat, bogatii isi duc potaile la hoteluri de ciini dotate cu coafor.

 

Unde e acest loc al artei?

Cit de important este el?

Asta ma intereseaza direct ca pictor care traieste aici si acum intr-o lume in care revistele promoveaza acest minimalism radical si stupid care arata oamenilor ca bunul gust se rezuma la o canapea de firma si un fir de bambus rasucit, proiectat pe un perete gol,rosu.

Dupa care tot aceeasi revista constata cu stupefactie ca s-au insfertit negustorii de arta, galeriile, colectionarii si cumparatorii.

Ca nimeni nu mai aduna valoare asa cum se  aduna in toate secolele din saptele nostru, ca in arheologia viitorului vor iesi de sub hirlet nu vase si statuete ci numere de masini.

Care va fi zestrea culturala a viitorului nimeni nu stie pentru ca toti ne imaginam un viitor sumbru in care nu vom mai citi carti de tinut in mina ci rezumate de pe internet.

In lumea asta pe care o traim arta e ultima dintre prioritati pentru ca tehnic vorbind se poate trai foarte bine si fara ea.

Casele au finisaje atit de minunate azi, incit ai zice ca nu mai au nevoie de absolut nimic inafara lor.

Tot mai putina lume vede sensul cumpararii unui tablou:

de ce sa stringi bani pentru un unicat cind poti decora dintr-un foc cu minunate si optimiste postere?

A oprit arta vreun razboi? A schimbat arta istoria? A curmat ea vreo suferinta de orice fel?

Arta e lucrul cel mai greu de explicat din lume.

Nici pictorii nu pot spune precis de ce picteaza , stiu doar ca nu se pot opri din pictat, nici iubitorii nu pot explica precis de ce o cumpara, stiu doar ca nu se pot opri din cumparat.

 

Ne-am intilnit azi, aici pe un teritoriu de calitate, pe o insula de bun simt de care stiu de multa vreme si care exista pentru ca oamenii care au creat-o au constiinta.

Daca n-o sa zabovesc prea mult asupra sotilor Boca ( pentru ca e evident ca despre ei vorbesc) e pentru ca modestia lor ii face sa se simta stinjeniti de cite ori cineva muta accentul pe ei.

Dar n-o sa pun accentul nici pe pictura mea.

 

As putea sa va vorbesc cu orele  despre curente si tendinte, compozitie si  interpretare, transcendenta si metafizica samd dar am sentimentul clar ca nu asta doriti sa auziti.

Ati venit azi, aici pentru ca iubiti pictura.

 

Daca pictura mea va va emotiona si va va convinge, daca veti gasi in ea sentiment, amintiri duiosie sau orice altceva, analiza mea este de prisos.

Iar daca pictura mea nu va va placea si nu va va convinge, toate fortele planetei nu va vor putea lamuri ca ea este buna.

Pot insa sa va spun cite ceva despre mine.

 

Am 33 de ani, m-am nascut din doi parinti pictori, lucru care a fost simultan frumos si dificil.

Frumos, pentru ca am fost hranita de mica cu muzica clasica, cu filme de cinemateca, cu lecturi de valoare atent supravegheate, pe scurt am avut doi parinti care m-au crescut in asa fel incit sa imi gasesc singura raspunsurile la intrebarile vietii.

A fost dificil, pentru ca sint firi patimase si exigente cu o personalitate debordanta si a trebuit sa invat totul de la ei pazindu-ma sa nu le seman caci in arta subiectivitatea e totul.

Viata mea a curs dens si original, nu am a ma plinge.

Ea m-a adus in final linga in sot extraordinar in care am gasit un aliat care-mi ocroteste cu intelegere sensibilitatea si creatia.

Pe scurt, sint fericita si cred ca toti putem fi daca realizam ca bun este ceea ce ti se potriveste.

 

De 3 ani locuiesc si lucrez in Bucuresti…

Am venit la Dej cu lucrari atent selectate stind ca aici exista un public educat si exigent.

La acest lucru m-am gindit cind am hotarit sa vorbesc nu despre tehnica picturii ci despre constiinta si rolul artei in societate.

 

Cit priveste pictura, am ales doua teme mari: interiorul si exteriorul.

Interiorul e micul meu univers, coltul de lucru cu harababura specifica unui atelier, cu oale cu pensule, cosuri cu scoici, licheni, cioburi de ceramica amestecate cu tuburi de culoare, vechiul gramofon, cafetiera…

 

Exteriorul e tot ce am vazut in peregrinarile mele alaturi de sotul meu: delta, marea, fisii de nisip, pervazuri luminate pline de ghivece…frinturi minunate de viata.

 

Cit priveste a treia sala, ea e alcatuita din lucrari aparte care anticipeaza poate un nou stil in pictura mea.

Un pas spre ceva mai feeric unde visul devine ocupatie de baza si orice basm devine credibil.

Considerati-o un avans pentru urmatoarea mea expozitie.

Intre timp, eu voi continua sa pictez , odata pentru ca nu pot altfel si apoi pentru ca simt ca peretele de imagini pe care il creez eu e util…chiar daca nu va mintui lumea de viciile si relele care o bintuie, o mintuire mica individuala tot se va produce.

O multumire personala, nominala, tot voi provoca.

 

                                                                                   Va multumesc.

 

                                                                                   Arina Gheorghita